A fost pus pe lista de
transferuri, iar Fiorentina a incercat sa scape de el imediat dupa
suspendarea din cazul sibutramina. In ceea ce-l priveste pe Adrian
Mutu, lucrurile s-au schimbat in totalitate, formatia Viola
precizand (prin vocea antrenorului Mihajlovic) ca atacantul roman
este indispensabil clubului italian. "Pentru mine, Mutu a fost
intotdeauna de netransferat", a precizat Sinisa Mihajlovic. "Pentru
mine Mutu a fost intotdeauna de netransferat, am avut mereu
senzatia ca pot sa contez pe el si modul in care s-a antrenat pana
acum este o garantie. Ne aduce un plus de valoare, cu el pe teren
este cu totul altceva", a spus Mihajlovici citat de violanews.com,
conform Mediafax.
Informatia conform careia Mutu va ramane la Fiorentina a fost
confirmata si de Andrea Della Vale (presedintele toscanilor), cel
care a precizat ca dupa accidentarea lui Stevan Jovetiv (va lipsi
aproximativ sase luni) romanul nu mai este de vanzare.
Adrian Mutu va putea revenit pe gazon la finalul lunii octombrie,
atunci cand ii expira suspendarea dictata de catre CONI (Comitetul
Olimpic Italian) pentru consum de sibutramina.
Sursa articol: www.hotnews.ro
Te afli aici:
| Mutu, declarat netransferabil de Fiorentina |
| Fotbal Extern - Stranieri | |||||||||
| Miercuri, 11 August 2010 06:51 | |||||||||
|
de A.I. HotNews.ro
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."
|
16°C
Bucuresti
Overcast
Humidity: 93%
Wind: SE at 2 mph
-
Mi
19°C 10°C
-
Jo
19°C 15°C
-
Vi
20°C 12°C
-
Sâ
20°C 13°C
Tags Cloud
adrian ungur agnieszka radwanska Alberto Contador Alexandra Dulgheru Andy Roddick australian open bcr open romania box Caroline Wozniacki ciclism clasament WTA cupa davis Djokovic Fernando Alonso Ferrari FIA Formula 1 Franta Gimnastica handbal juan ignacio chela Kim Clijsters Lucian Bute Marian Dragulescu Monica Niculescu NFL Novak Djokovic Polo Rafael Nadal Robin Soderling Roger Federer Romania Sandra Izbasa Sebastian Vettel Shanghai simona halep Sorana Carstea Sorana Cirstea sport Stiri sportive SUA Tenis Turul Frantei US Open Valentino Rossi vasile stanga Vera Zvonareva Victor Hanescu WTA YamahaRezumat
-
VIDEO F1/ Vettel, rusinat de modul in care a reactionat cand a
aflat ca este campion mondial: Tipam ca o fetita
Sebastian Vettel, campion mondial F1 Foto: Reuters Echipa de
Formul... -
F1 / FIA investigheaza "startul furat" al lui Massa din MP al
Belgiei
de
L.A. HotNews.ro Massa a "furat" starul in MP al Belgiei Foto:
Reute... -
Motivatia Ferrari pentru "blatul Hockenheim": Massa s-a lasat
depasit de Alonso pentru ca era suparat
de
A.I. HotNews.ro Dubla Ferrari in MP al Germaniei Foto: Reuters
... -
F1/ Mark Webber, pole position in MP al Belgiei
de
L.A. HotNews.ro Mark Webber, pole position in Belgia Foto: Reuters
... -
Fernando Alonso, pole position in Marele Premiu al
Italiei
de
L.A. HotNews.ro Alonso, pole position pe circuitul de la Monza
Foto... -
F1: Calendarul sezonului 2011/ India, singura noutate
de
A.I. HotNews.ro Formula 1 Foto: captura f1.com FIA a dat
publi... -
Schumacher, aproape de retragere/ Ecclestone: Nu-l mai prinde
urmatorul sezon in F1
de
A.I. HotNews.ro Michael Schumacher Foto: Reuters A strans
do... -
Jacques Villeneuve ar putea reveni în Formula 1 cu propria
echipă
Pilotul canadian Jacques Villeneuve, fost campion mondial în 1997,
ar putea re...

















