Istorie
Curling-ul, născut în Scoţia în prima jumătate a secolului al XVI-lea, se juca pe iazurile îngheţate utilizând pietre simple. Prima dovadă scrisă despre curling apare în faimoasa Stirling Stone din 1511.

Secvenţe din acest sport au fost observate şi în picturile artistului Pieter Bruegel. Câteva modificări importante în ceea ce priveşte pietrele de joc s-au făcut în secolul al XVIII-lea, tot în această perioadă jocul devenind foarte popular şi în America de Nord, unde a fost introdus de către emigranţi. În concordanţă cu spiritul anglo-saxon, curling-ul a fost mereu caracterizat de spiritul de fair-play, de elegană şi de control.

Pasionaţii de curling au simţit ulterior nevoia de a se organiza în cluburi: astfel, primul club oficial, Curlers of Kilsit a fost fondat în 1716, la Stirlingshire. Crearea în 1838 a Royal Caledonian Club a însemnat şi standardizarea regulilor de joc şi a echipamentului folosit. Ulterior, în 1957, în Scoţia, a fost manifestat pentru prima dată interesul pentru crearea unei federaţii internaţionale. Au urmat o serie de cluburi importante înfiinţate în SUA, Elveţia, Franţa, Germania, în perioada 1961-1967.

Primele olimpiade cu curling-ul pe lista sporturilor au fost cele de la Chamonix (1924) şi Lake Placid (1932). După acestea, timp de 50 ani, sportul nu s-a mai aflat între disciplinele olimpice. A apărut dn nou ca disciplină demonstrativă la Calgary în 1988. Ca disciplina olimpică, a fost repus în drepturi la Nagano în 1998, an în care învingătorii au fost echipele naţionale ale Elveţiei (masc.) şi Canadei (fem.). Peste 4 ani, la Salt Lake City au câştigat norvegienii la masculin şi britanicele la feminin.

Regulament
Curling-ul este un sport de echipă, care se desfăşoară pe o pistă îngheţată, conceptul fiind similar cu cel de la bowls. Asadar, scopul jocului este de a pune în mişcare blocuri de piatra de 19,96 kg, prevăzute cu mâner, şi de a le direcţiona cât mai aproape de centrul ţintei desenate pe gheaţă, denumita casa (house).

Fiecare echipă este compusă din 4 jucători. Liderul este cel care execută prima lovitură, secundul este specializat în eliminarea pietrelor adversarilor aflate pe pistă, cel de-al treilea este cel care îşi asumă "mişcările înşelătoare", în timp ce al patrulea echipier (the skip) este şi cel mai experimentat, care stabileşte tactica, îşi avertizează coechipierii la fiecare lovitură şi care execută ultima lansare.

Lansările pietrelor se efectuează cu respectarea liniilor şi marcajelor trasate cu acest scop. Primele patru pietre sunt lansate de către cei doi lideri de echipă, urmate de alte 4 lansări ale secunzilor, apoi încă 4 ale celui de-al treilea echipier din fiecare echipă, pentru ca jocul să se încheie cu 4 lansări efectuate de către cei 2 skiperi. După fiecare lansare, intră în acţiune 2 jucători (sweepers) ai echipei care face lansarea. Aceştia, cu ajutorul unei mături din material sintetic sau din păr de cal, pot ajuta piatra lansată s alunece mai repede, ştergând porţiunea de pistă aflată în faţa pietrei.

Odată ce piatra trece de centrul casei, pot intra pe pistă sweeperii adverşi, care prin aceleaşi mişcări de ştergere a gheţii din faţa pietrei, pot determina piatra să iasă din casă. Exact ca la bowls, o piatră poate să lovească o piatră adversă, pentru a o scoate din aria de joc. Aşadar, o echipă poate, la cererea căpitanului de echipă, să plaseze piatra în casă, acţiune denumita "draw", sau poate să lovească o piatră adversă pentru a o scoate din joc.

Aceste decizii sunt luate în funcţie de strategia de joc, aleasă după diferitele situaţii care pot să apară pe timpul jocului. Punctele sunt acordate echipei care are una sau mai multe pietre mai apropiate de centrul casei, la sfârşitul tuturor lansărilor. În acest fel, la sfârşitul unui joc, numai una dintre echipe poate puncta. Se desfăşoară 10 manşe, scorul final fiind determinat prin cumularea scorurilor fiecărei manşe. Dacă scorul este egal, se desfăşoară o extra-manşa, pentru departajare.

Taguri: curling - sport-news.ro